Povestea spicului de grau poveste populara
Marţi, 27 August 2013 08:13

Povestea spicului de grau - poveste populara

 

Aceasta intamplare s-a petrecut demult, tare demult, pe cand oamenii cu greu reuseau sa-si duca viata de pe o zi pe alta. Ei nu stiau sa cultive pamantul sau sa creasca animale pe langa casa. Se multumeau doar cu ce le dadeau padurile, campiile, raurile. Traiau in grupuri si tot in grupuri se duceau la vanat, pentru ca armele lor erau primitive iar nu de putine ori unii dintre ei se intorceau raniti de fiarele padurii. Vanau doar atat cat le trebuia pentru a-si potoli foamea. Duceau o viata aspra si luptau pentru fiecare bucatica de mancare pe care o aduceau la colibele lor saracacioase.

Intr-una din zile intreg satul plecase la vanatoare. Ramasese acasa doar o copila balaie, de vreo zece anisori, care avea sarcina sa puna cate un lemn pe foc, pentru ca acesta sa nu se stinga. Fetita privea incantata la focul care palpaia, trosnea si arunca scantei. Jocul flacarilor, felul cum isi schimbau culoarea, de la albastru-fumuriu la portocaliu si rosu o faceau sa uite ca este singura in satul pustiu si putea fi oricand atacata de animalele flamande.

Deodata fetita auzi niste tipete disperate. Parea sa fie glas de pasare. Copila nu stia ce sa faca: sa stea langa foc, de care fiarele nu prea aveau curajul sa se apropie, sau sa se duca sa vada ce se intampa? Inima ii batea cu putere, dar curiozitatea invinse frica si copila se indrepta spre locul de unde veneau strigatele disperate. Si ce-i vazu ochii? Un sarpe urias se incolacise pe trunchiul unui copac si vroia sa manance puii unei mierle care isi avea cuibul intr-o mica scorbura a copacului. Curajoasa pasare se repezea cu ciocul si ghearele spre fioroasa taratoare, dar sarpele parea sa nu o bage in seama. Dupa atacul mierlei se oprea putin, apoi isi continua incet drumul. Doar o lungime de brat il mai despartea de prada sa. Puii piuiau disperati pentru ca, din glasul mamei, intelesesera ca e mare pericol.
Atunci fetita isi lua inima in dinti, lua un bat aprins si cu dibacie il indrepta spre capul sarpelui. Acesta nu se asteptase la un astfel de atac. Se retrase. Apoi incerca din nou sa inainteze. Dar fetita striga din toate puterile, arunca cu pietre, lemne si tot ce gasea in jur. Sarpele se dadu batut si, fasaind usor, se indrepta spre padure.

Mierla nu mai putea de bucurie. Se aseza langa puisori si contina sa fluiere incetisor, vrand parca sa-si linisteasca odrasele. Dupa ce acestea au adormit, mierla zbura spre un loc doar de ea stiut. Se intoarse dupa un timp tinand in cioc un spic galben. Acesta semana cu spicul ierbii, dar avea boabele mai mari decat cele ale firelor de iarba. Se apropie de fetita si ii zise cu glas omenesc:
- Tu mi-ai salvat puisorii, ai fost curajoasa si buna la suflet, de aceea am sa-ti fac un dar. Ia acest spic, pune boabele in pamant, inmulteste-le, si de acum inainte tu si neamul tau nu veti mai suferi de foame.

Fetita facu precum o povatuise pasarea. Semana boabele, ingriji plantele rasarite, le lasa sa faca spic, apoi culese boabele si le semana din nou.

Dupa cativa ani colibele erau inconjurate de lanuri unduioase cu boabe dulci. Oamenii au invatat sa faca din aceste boabe faina, iar din faina gustoasa paine. Seara pe langa vetre se simtea mirosul de paine calda iar oamenii laudau pamantul, care hranea graul, ploaia care il uda, soarle care il cocea dar si mintea omului, care reusise sa transforme micutele boabe in hrana lor de toate zilele.

Addthis

Articole asemanatoare mai vechi:

 

themesclub.com cms Joomla template
Copyright © 2012 Cunoastere, relaxare, divertisment, placere    
Informatiile de pe acest site nu pot fi preluate decat cu precizarea corecta a sursei.